Cucerirea celui mai inalt vulcan din America Centrala (Tajumulco-Guatemala, 4220m)

San Marcos, vulcanul Tajumulco (4220m), lacul Atitlan, Nariz de Indo

Surpriza: daca vrei sa urci pe muntii din America Centrala este recomandat (si de multe ori obligatoriu) sa o faci intr-un grup organizat, insotit de politie.
Motivul este simplu: jefuirea turistilor pe munte este o practica atat de comuna incat ar trebui impozitata… Iti iau absolut tot…mai putin chilotii. :)

Noah, nu puteam zice ‘Nu’ ispitei de a urca pe ‘acoperisul Americii Centrale’, dar ideea de a o face intr-un grup organizat de altcineva, sub stricta supraveghere a politiei, nu prea ne incanta … Eh, e o chestiune de compatibilitate, de ritm…treburi delicate. :)
In mod normal, traseul se parcurge in doua zile, deoarece este recomandat sa te aclimatizezi o noapte la baza varfului, dar noi nu aveam nici timp, nici cort, nici chef sa inghetam pe la 4000m, asa ca ne-am propus sa-l cucerim intr-o zi.
Zis si facut. Ne-am mutat tabara cat mai aproape de baza vulcanului, in oraselul San Marcos, iar a doua zi la 4AM eram in picioare…mai bine zis dormeam in picioare (ca dupa un party).

De data asta aveam un plan:
– Ne imbracam cu pantalonii rupti in fund si cele mai gaurite haine (oricum nu prea aveam alternative), dar cea mai buna pereche de chiloti…cea fara bretelute;
– Lasam avutia la hotel, mai putin aparatul foto, dar SD-ul il ascundem in sosete;
– Urmarim pas cu pas traseul descris pe net: o panta pietruita si ceva case pazite de caini fiorosi, urmate de un drum forestier, apoi o poteca prin padure, 3 boscheti si zona de campare, o panta abrupta si ai ajuns pe marginea craterului. Simplu, nu?
Am ajuns la baza vulcanului un picut cam tarziu, dupa o calatorie cu autobuzul, urmata de o tura inutila cu un taxi (din vina noastra ca dormeam pe noi) si o camioneta salvatoare luata la autostop.
Stiind ca in jurul orei 13 varful se acopera cu nori trebuia sa marim pasul.
Surpriza! In toata zona plutea o ceata groasa de abia vedeam pe unde calcam.
Noah, si acum ce facem? Cum ne orientam daca nu vedem vulcanul? Hmmm….
Speram totusi sa intalnim ceva grupuri de turisti sau localnici care sa ne indice directia…Dar nimic, nici tipenie de om, nici macar un talhar amarat (probabil ca isi luasera toti liber din cauza vremii sau ‘sick day’).
Prima parte a traselui a fost usor de identificat. Treaba s-a complicat cand am ajuns in padure si totul arata la fel, iar poteca disparuse complet. Parca era inceputul unui film de groaza.
Ne-am invartit, ne-am sucit… ce sa facem?
Stim!!! Mancam o banana…:)
Ne era clar ca daca inaintam orbecaind prin padure acolo ne-ar fi ramas oasele. Dar nici nu vroiam sa renuntam.
Uite asa, dupa ce banana si-a facut efectul, am descoperit o noua modalitate de a ne orienta pe munte: prin urmarirea gunoaielor :)
Deoarece poteca, ba se bifurca, ba disparea, am decis sa ne orientam dupa gunoaie, din care mai faceam si cate o momaie pentru a nu ne pierde la coborare.
Metoda a functionat cu succes, iar dupa cateva ore ne-am trezit in mijlocul unui peisaj excelent, deasupra unor nori albi si pufosi…parca priveam totul din avion.
Dupa alte cateva ore am ajuns pe marginea craterului. Doamne, ce senzatie faina!

Au urmat 2 zile de ‘odihna’ pe malurile lacului Atitlan si pe muntii din jurul lui.
Lacul este strajuit de 3 vulcani maiestuosi. O nebunie de priveliste. Rar am vazut asa ceva.
Datorita numarului mare de jafuri din zona, pe cei trei vulcani este obligatoriu sa urci in grup organizat, pazit de politisti. Dupa cum spuneam, daca este organizat de altcineva exista riscul sa nu ne placa :)))
Tot raul spre bine. Cautand alternative am descoperit ca cea mai faina priveliste nu este cea care se vedea de pe vulcani, ci de pe un alt munte din apropiere, Nariz de Indo (Nasul indianului). Era exact ceea ce cautam: un prim plan cu cei 3 vulcani si lacul.
Am urmat aceeasi procedura descrisa mai sus: pantalonii rupti in fund, SD-ul in sosete etc.
N-am intalnit prea multa lume pe traseu, doar vreo doua grupuri însotite de ghizi si politisti.
Nici acest traseu nu este lipsit de povesti.
Se pare ca varful muntelui este situat la granita dintre doua regiuni, care nu se inteleg prea bine.
Uite asa, au aparut si sarlatanii. Acestia asteapta bietul turist in zona comuna de pe varf pentru a-l taxa a doua oara. Din cate am inteles, respectivii devin foarte agresivi cu cine refuza sa plateasca.
Pentru a-i evita, nu din zgarcenie, ci din afurisenie, ne-am oprit chiar inainte de varf. Dupa ce am savurat una dintre cele mai faine privelisti de pana acum (3 vulcani cu un lac la baza si alti doi vulcani in departare, printre nori), le-am facut cu mana si ne-am luat talpasia spre o alta belvedere situata pe partea cealalta a lacului.
Urmatoarea zi ne-am indreptat spre granita calatorind cu 7 chicken buses (penultimul s-a stricat…o alta distractie).

Guatemala ne-a placut la nebunie: oamenii sunt de treaba, iar peisajele sunt exceptionale.

Urmatoarea aventura: El Salvador

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.