Columbia: plajele din jungla Darien

Dupa ce am traversat cele 8 tari din America Centrala, in zig-zag din vulcan in vulcan, in doar 37 de zile, era timpul sa ne odihnim un pic.
Ce loc mai pitoresc puteam sa ne alegem decat plajele rupte de civilizatie, inconjurate de jungla Darien?! (preferata traficantilor de droguri)
Timp de 5 zile ne-am plimbat nestingheriti prin jungla si pe coasta, cand in Panama, cand in Columbia.
Salbaticie cat vedeai cu ochii, dar pe plaja panameza de la granita aveau un duty free…incredibil…Jager in pustietate…paradis.
Pentru a ajunge dintr-un sat in altul, deoarece nu exista drumuri, doar poteci, puteam merge cu barca sau pe jos prin jungla.
Cum ne place sa exploram am optat de fiecare data pentru jungla…ieftin si palpitant. Si acum tin minte cum mi s-a facut inima cat un purice cand am auzit in miez de seara ceva maimute urlatoare (cred). Viteaza de mine…repede l-am pus pe R sa scoata cutitul :)
Cu alte cuvinte, am descoperit meleaguri faine, dar si oameni frumosi.
Am cunoscut o columbianca care isi aducea aminte cu drag de vremurile cand tiganii faceau tot felul de smecherii pe meleagurile lor. De exemplu, cumparau cai batrani, ii vopseau si ii vindeau de tineri. Stia femeia tot felul despre Romania si nu numai :)
Un alt batranel si-a depanat amintirile de la Woodstock…cand politia le schimba drogurile contrafacute cu droguri superioare calitativ pentru a-i proteja de efectele adverse (‘bad trips’).

Timpul s-a scurs, iar noi trebuia sa ne continuam calatoria spre sud, dar mai aveam un singur hopulet de trecut pentru a ajunge in civilizatie: traversarea golfului cu barca cu motor.
Din povestile de pe net stiam ca nu o sa fie usor, iar in ziua cu pricina situatia s-a complicat si mai tare.
Deoarece barca cu care trebuia sa plecam avusese un accident a trebuit sa asteptam jumatate de zi sa o repare. Dar nu asta a fost problema. Marea era problema. Era agitata si nervoasa ca o femeie in anumite perioade…
Se pare ca atunci cand e luna plina marea isi face de cap.
In final, deoarece multi localnici au renuntat sa mai faca calatoria datorita vremii nefavorabile, ne-au inghesuit pe cei ramasi intr-o barca cu motor mult mai mica.
Repartizarea locurilor s-a facut dupa regula ‘cine pe cine cunoaste’: doamna X gravida si cei doi insotitori pe scaundele din spate, mama cu copilul si cei doi tati pe urmatoarea bancheta…si uite asa ne-am trezit ca nu aveam de ales si trebuia sa stam in fata.
Totusi, cum sunt iute de picior, in timp ce R se ocupa de bagaje, ‘am crosetat’ vreo doua localnice si m-am asezat fara rusine in spate (doar am invatat si eu ceva de la chinezi). La cum arata marea nimeni nu vroia sa-si riste pielea stand in fata.
Cum R are rau de mare nu puteam sa-l las sa stea in fata…mai ales ca se uita la mine cu niste ochisori…Puteam sa ma sacrific si eu o data pentru el, nu?
Uite asa, am facut schimb de locuri si m-am trezit pe prima bancheta cu un morman de bagaje in fata ce statea sa cada peste mine.
Eh, rezist eu doua ore, ce o sa fac?!
Nici n-am plecat bine si a trebuit sa ne si intoarcem dupa un pasager ratacit. Ghici cine era? Cine altcineva decat betivul satului. Abia se mai tinea pe picioare individul. N-a fost in stare nici sa-si puna vesta de salvare singur. S-a aruncat in barca, impreuna cu o valiza plina cu zorzoane. Colac peste pupaza singurul loc gol era langa mine, asa ca intr-o secunda m-am trezit inconjurata de un damf de alcool.
Au urmat doua ore de chin in care mi-am simtit fiecare oscior din corp. La fiecare 5 secunde barca se ridica pe cate un val imens, apoi cadea in gol cativa metri, iar in momentul impactului cu apa se simtea parca loveam ceva stanci, iar eu zburam cativa centimetri de pe bancheta rigida de lemn.
Ma durea coloana groaznic, iar betivul de langa mine, ca sa ma linisteasca, imi punea telefonul lui la ureche din care urla ceva muzica de inima albastra.
Imaginati-va cum valurile ni se spargeau in fata, betivul imi punea muzica si isi facea nevoile intr-o punga, iar eu nu mai stiam ce sa fac…sa plang de durere sau sa rad in hohote de situatia in care ma aflam…asa ca m-am apucat de cantat.
Dupa doua ore de chin am coborat din barca intepenita toata si aproape plangand de durere.
Mare ne-a fost surpriza cand am aflat ca debarcasem in alt oras (era mult prea agitata marea ca sa ne duca mai departe asa ca barcagiul a decis, fara sa ne anunte, ca a schimbat destinatia).
Dupa groaznica experienta (singura pe care n-as vrea sa o repet veci-pururi) R m-a tratat regeste timp de 3 zile si 3 nopti, nu pentru ca meritam, ci pentru ca ma durea coloana.
Si cum un rau nu vine niciodata singur, in una din zile, pe cand stateam eu si-mi lingeam ranile, simt ca se misca patul fata motiv. Hmmm, initial am crezut ca face R misto de mine sa vada daca sunt cu adevarat intepenita, apoi am sarit ca arsa urland la el ca e cutremur si sa-si miste fundul sub tocul usii.
Uite asa, un cutremur de 6.2 (altii zic ca a fost de 6.6) m-a pus din nou pe picioare :)))
Au urmat cateva zile in Medellin, orasul lui Pablo Escobar. Orasul care acum cativa ani era capitala drogurilor se va ridica in curand la standarde europene.
Am cunoscut si un fost puscarias, impuscat in cap de americani…o inscenare. Ce poveste avea…rupta din filme.
Am urcat si pe o stanca sacra (740 de trepte) inconjurata de zeci de insulite. Superba imagine, nu degeaba ii spune ‘The best view in the world’.
In rest, orasele colorate si oameni EXTRAORDINAR de primitori (neinfluentati de turismul in masa).
Sunt bucurosi sa vada turisti, sa ii cunoasca etc. Pentru ei este un semn ca au depasit epoca lui Pablo Escobar si a razboaielor de gherila.

Urmatoarea aventura: Columbia – Furtuna in deČ™ert

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.