Ecuador: rafting, canyoning si multe altele

Am avut doar doua saptamani la dispozitie pentru a vedea cat mai multe locuri faine din Ecuador. Din acest motiv, dublat de cel financiar, am renuntat sa vizitam vestitele insule Galapagos. Costul s-ar fi ridicat la 1000de dolari de caciula pentru o saptamana, daca mergeam pe cont propriu. Excursiile sunt mult mai scumpe. Decizia a fost simpla: mai bine vizitam inca o tara timp de o luna, decat sa dam banii pe testoasele ‘ninja’.

Prima oprire: piata din Otavalo.
Otavalo este un orasel linistit din nordul tarii, care se transforma intr-o piata imensa la fiecare sfarsit de saptamana. Am ajuns la fix. Asta da lipsa de planificare :)
Un spectacol de culori: indigenii din toata regiunea vin aici sa-si vanda textilele si brizbrizurile colorate. Si la capitolul mancare ne-au dat pe spate: inca mai tin minte gustul sarat-acrișor al melcisorilor de mare. O delicatese la ei. Noroc ca noi facem coliere din cochilia lor si atat.
N-am plecat cu mana goala, ci cu o pereche de pantaloni viu colorati, dar cu trei marimi mai mari de incapem amandoi in ei si mai ramane loc de o persoana…parca ar fi de clovn.

A urmat Quito. Faina capitala. Norocul nostru ca are teleferic pana pe unul dintre muntii din apropiere… ca asa lene ne era sa urcam pe jos.
Urmatoarea zi ne-am fotografiat in toate pozitiile la Mitad del Mundo. Linia galbena din poze reprezinta Ecuatorul (cica e decalata cu vreo cateva sute de metri…eh, detalii…doar nu vor muta ditamai monumentul pentru o mica greseala in calcule).

A urmat un pic de relaxare la un concert de mariachi. Ca fapt divers, cuvantul ‘mariachi’ s-a nascut dintr-o greseala de pronuntie a cuvântului frantuzesc ‘marriage’.

Era timpul sa lasam lenea la o parte si sa ne cataram pe Cotopaxi-primul vulcan acoperit de zapada pe care urma sa-l cucerim. Pentru ca nu aveam echipamentul necesar a trebuit sa ne multumim cu altitudinea de 4864m. Nu a fost usor sa ajungem pana acolo.
Ne-am inceput ziua inghesuiti in portbagajul unui jeep si asta pentru ca am refuzat sa platim suma exorbitanta de 40de dolari pentru un dus-intors la/de la baza muntelui. Solutii se gasesc intotdeauna…trebuie doar sa avem rabdare.
A urmat o urcare abrupta pana la cabana, cu vant puternic si dureri de cap de la altitudine, dar privelistea a meritat fiecare injuratura :)
Bun, am facut-o si pe asta.
Cum vremea era buna (mai rar in ultima perioada) ne-am hotarat rapid sa dam o fuga si pana la superba laguna Quilotoa. Dupa 3ore si doua autobuze am ajuns in fata uneia dintre cele mai faine imagini de pana acum: o laguna verde-albastruie situata intr-un crater de vulcan. Chiar daca Cotopaxi ne storsese de toata energia, ne-am reincarcat bateriile cu un pranz delicios (branza cu rosii) savurat intr-un autobuz… ‘de 4 stele’ :))
Si daca tot ajunsesem pana acolo, ne-am luat inima in dinti si am coborat cei 400m pana la lac (nu distanta, ci altitudine). Coborarea a fost distractiva, dar urcarea a fost contra cronometru …timpul se scurgea si soarele apunea …intelegeti voi.

Au urmat cateva zile in oraselul Baños, unde ne-am distrat de minune facand rafting si canyoning (coborare prin cascade).
La rafting m-am prapadit de ras, mai ales ca m-a apucat visarea pe cea mai involburata portiune si m-am trezit pescuita din apa. Fiind începători am ales un traseu de categoria maximum III+…Si cand zic incepatori nu glumesc. Pana si costumele le-am luat invers :)))
La canyoning distractia a fost maximizata de adrenalina. Dupa ce am coborat prin cele 5 cascade eram inghetati bocna, dar cu un ranjet de satisfactie pe buze.

Penultima distractie din Ecuador a fost o plimbare cu trenul turistic pe traseul Nariz del Diablo. Traseul consta intr-o coborare/urcare abrupta de 500m in zig-zag. Da, da, trenul a coborat cei 500m altitudine in zig-zag, mergand ba cu fata, ba cu spatele. La capatul liniei ne-au asteptat localnicii cu dansuri traditionale si voie buna. (Filmuletul cu R dansand cu o localnica e genial).

La final de excursie am trait la maximum ceremonia Semana Santa din Cuenca printr-un somn adanc…lenea si-a spus iar cuvantul.

Urmatoarea aventura: Peru – Cum am sarbatorit un an pe drumuri.

One Response to Ecuador: rafting, canyoning si multe altele

  1. Pingback: oakley sunglasses outlet

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.