Pe calea ferata spre Machu Picchu si lighioanele din jungla amazoniana

Mi-am promis ca ma las de scris, dar inainte de a face asta trebuie sa va mai impartasesc cateva dintre placerile calatoritului in 4.

Eram la jumatatea excursiei si inca nu apucasem sa dormim doua nopti in acelasi pat. Cu alte cuvinte, am schimbat patul mai des decat…intelegeti voi. Pentru noi paturile devenisera de unica folosinta :)))
Acest lucru ne-a adus doar beneficii. In primele 10 zile am parcurs peste 1600km si am vazut: insule, pinguini, pelicani, lei de mare, delfini, boobies, lame, dune, oaze, liniile de la Nasca (eh, o parte din ele), un canion superb etc. Totodata, am experimentat: datul cu placa si de-a dura pe dune, senzatiile tari oferite de sand boogie, adrenalina pe tiroliene, beneficiile bailor termale, ale ceaiului de coca, jagerului, mancarii de la taraba si nu in ultimul rand, ale furazolidonului si cremelor pentru dureri musculare etc.
Conform planului D&A mai aveam de vazut Titicaca, Cusco, Machu Picchu si jungla Amazoniana (inca 1600km in 10 zile).
Daca vroiam sa savuram restul atractiilor ceva trebuia taiat de pe lista. Hmmm, oare ce? Lacul, ruinele sau jungla?
Decizia a fost aproape unanima: lasam Titicaca pentru alta data…oricum e doar un lac…pe care noi urma sa-l vedem de pe partea boliviana.
Dan parca si-ar fi dorit sa-si bage un picut degetelul in lac, ca doar este lacul navigabil situat la cea mai mare altitudine, dar n-a avut sorti de izbanda cu cei trei incapatanati. Lasa ca o sa gaseasca el in jungla in ce sa-si bage degetelul…ca sa-i treaca necazul. :)))

Noah, venise vremea sa cucerim si varful Machu Picchu, dar era cam scump. Pentru o calatorie cu trenul din Cusco catre baza muntelui MP (oraselul Aguas Calientes) turistul plateste intre 150 si 700 de dolari dus-intors (pentru 6 ore). Hotie curata!!!!
R era hotarat sa nu dea atatia bani pe niste ruine. Oricat de vestite ar fi, cheltuiala nu era eligibila. Trebuia sa existe alternative.
Cu o seara inainte sa ajungem in Cusco, mai in gluma, mai in serios, Dan vine cu o idee salvatoare: exista posibilitatea sa mergem cu vreo doua autobuze pana la Hidroelectrica (situata in spatele muntelui MP), apoi inca vreo 3ore pe calea ferata pana in Aguas Calientes. Durata: 8-9 ore. Pret total: cativa dolari. Dezavantaj: nu aveam garantia ca exista cel de-al doilea mijloc de transport si puteam sa ramanem in miez de noapte undeva prin Peru :)
Cu toate acestea, solutia era pe gustul nostru, deoarece oferea un pic de aventura la bani putini.

Ziua a 11-a: De cum am ajuns in Cusco lucrurile au devenit si mai simple. Am gasit transport direct pana la Hidroelectrica cu doar 20 de dolari dus-intors.
Treaba fiind rezolvata, restul zilei ne-am pregatit bagajele pentru expeditie si ne-am relaxat.

Ziua a 12-a: Am savurat din plin drumul din Cusco spre Machu Picchu. Acesta trece peste un pas de 4000 si ceva de metri, ce ofera privelisti fantastice, apoi continua sa serpuiasca printre munti si sate tipic peruane. Ultima portiune a drumului este cea mai spectaculoasa, oferind adrenalina din plin. Se aseamana mult cu Death Road din Bolivia: este taiat in stanca, in stanga vezi haul, iar in dreapta caderi de piatra.
Microbuzul ne-a lasat in spatele muntelui Machu Picchu, de unde am pornit, cu drag si spor, pe calea ferata spre oraselul situat la baza muntelui (alt drum nu exista).
Timp de 3 ore ne-am plimbat prin ploaie ca niste copii (noi si alti zeci de turisti, ce au refuzat sa plateasca pretul exorbitant si nejustificat al biletului de tren), admirand privelistile si razand de situatie.
Seara ne-am adunat cu mic cu mare, la un pate si o rosie, in holul hotelului.
Daca tot a venit vorba de mancare trebuie sa va povestesc procesul zilnic de hranire a lui Fomila. Cand se apropia ora mesei, se trezea fiara din Anca. Cum o poza face cat o mie de cuvinte…asa arata Fomila in actiune:

IMG_1376
Buna poza Dan :)

Uite asa, povestea pisicilor se repeta.
El, in incercarea de a preveni harjoneala dinainte de masa, o intreaba rapid:
Vrrrei sa mananci?
Ea: Nu vrrreau!
El: Sigur nu vrrrei!
Ea: Nu vrrreau!
Noi: Vrrrei nu vrrrei, tot vei manca!
Dupa primul colt de paine, Fomila nu mai zgaria si nici nu mai miorlaia, ci toarcea linistita, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat :)))

Din pacate, cand esti explorator mesele regulate, cele 8 ore de somn si alte nevoi primare devin un lux, asa ca trebuie tinute sub control. :(

Ziua a 13-a: Ne-am inceput aventura cu noaptea in cap, la 4AM. Probabil va intrebati de ce. Simplu. Avusesem de ales intre a urca pana la ruine cu autobuzul (‘doar’ 12 dolari un dus, de 20 de minute…alta hotie) sau o ora pe jos. Normal ca am ales optiunea a doua.
Uite asa, 4 fețe somnoroase s-au prezentat pe la 4.30AM la postul de control de unde incepea urcarea. Aici, surpriza! Drumul se deschidea la 5AM fix, iar intrarea la ruine la 6. Spre surpinderea mea nu eram singurii zgarciti din zona, asa ca am urcat in sir indian, fiecare gafaind pe limba lui.
Urcarea de 500m altitudine a fost abrupta, construita in stilul chinezesc: trepte, trepte si iar trepte. Probabil ca din acest motiv, in linistea noptii un singur bombanit romanesc se auzea, acompaniat de un scartait de genunchi si de data asta nu erau ai mei. :)))
Dupa o ora am ajuns la ruine…si ce priveliste.

Fir-ar sa fie! Nici asta nu le-a consumat energia. Se tin prea bine indivizii.
Ziua s-a terminat cu bine, dupa un pate printre ruine, sute de poze, o alta urcare pana pe varful MP si o coborare prin ploaie de toata frumusetea.

Ziua a 14-a: Am marsaluit iar prin ploaie, pe calea ferata, pana la microbuz. De data aceasta m-am dat peste cap si am prins locul din dreapta soferului, exact pe partea cu haul.
Hmmm, ce senzatii!! Iata o frantura din imagine: in stanga pereti de stanca si caderi de piatra, in dreapta haul, la radio urlau mariachi, soferul casca mai tot timpul, iar la fiecare curba isi facea cruce, mangaia iconita agatata de oglinda, claxona ca un chinez si apoi taia curba. Iar eu strangeam din dinti si nu numai, filmam si savuram senzatia…ca si cum ar fi fost ultima.
Noaptea cand am ajuns la hotelul din Cusco ne-a asteptat o noua surpriza. Receptionerul ne-a informat, cu o nonsalanta tipic sud-americana, ca nu ne-a tinut rezervarea, probabil pentru ca primise oferte mai bune (pretul nostru fiind negociat). Saracul, nici n-a apucat sa-si termine bine vorba ca Anca deja era bine infipta in gatul lui. Pentru a scapa cu viata, ne-a propus sa stam toti intr-o camera de 4 persoane, dar Anca a refuzat categoric.
Hmmm, trecusem prin atatea impreuna… si totusi nu era pregatita pentru pasul acesta!! :)))
Cu inimile frante si orgoliul ranit ne-am luat jucariile si am plecat spre alt hostel, lasandu-i in urma sa realizeze ce oferta unica si senzationala au pierdut.
Ei dracie! Gata, divortam!!! :)))

Ziua a 15-a: Dupa ce ne-am obtinut viza de Bolivia, ne-am reunit cu cei care ne fransesera inimile cu o seara inainte.
A urmat un pic de scandal, ca doar eram in vacanta. In sfarsit, ne certam cu altcineva, nu doar intre noi doi. :)) Abia acum am inteles de ce R a tinut mortis sa se tunda 0 inainte de venirea lor. Stia ca in 20 de zile, sansele sa ne paruim erau foarte mari si vroia sa aiba acelasi avantaj cu echipa adversa. :)))
Dupa-amiaza am petrecut-o la terasele de sare, iar seara ne-am rezolvat problemele din ‘cuplu’ pe cale amiabila….a fost un pretext bun sa bem ceva.

In urmatoarele doua zile ne-am indreptat spre Puerto Maldonado, orasel situat in bazinul Amazonului si ne-am facut planul si bagajul pentru jungla.
Ca de obicei, cand are loc operatiunea ‘bagajul’ R impacheteaza si despacheteaza totul de cel putin doua ori…a devenit un ritual.
Cum rabdarea nu este una dintre virtutiile mele, dar instructajul este, m-am apucat sa-l orientez un pic, pentru a-l ajuta sa termine in aceeasi zi in care incepuse. :)
Nici n-am apucat sa deschid gura bine, ca mi-a si retezat-o rapid: ‘Ce tot imi dai atatea ordine! Ma descurc singur.’
Iar eu i-am raspuns cu toata sinceritatea si seriozitatea: ‘Eu nu iti dau ordine, iti spun doar ce sa faci.’ Astfel, ne-am terminat seara in hohote de ras :)))

Urmatoarele trei zile ne-am mutat tabara in jungla din bazinul Amazonului. O minunatie: testoase, papagali guacamaya (cei mai mari si mai colorati din lume), sute de alte pasari, copaci de tot felul, tarantule, maimute urlatoare, vidre, caimani etc.
Cazarea a fost rustica, dar mancarea a fost delicioasa. Majoritatea timpului ni l-am petrecut plimbandu-ne cu barca pe lac sau explorand jungla, atat pe timp de zi, cat si pe timp de noapte.
Activitatea preferata de seara a constat in alergarea gandaceilor prin bungalow-uri.

Uite asa, zilele au trecut, ei si-au luat zborul (Dan suspinand dupa Titicaca, dar mai ales dupa Nasca :))), iar noi ne-am reintors la tabieturile noastre.

Morala: Schimbati patul cat mai des pentru a va bucura de experiete nebanuite! :)))

P.S. Acum inteleg de ce doar ei ne-au vizitat in lume…sunt printre putinii pe care ii tenteaza un ‘concediu cu merindele la pachet’ si totodata imi suporta/ignora glumele :)))

La multi ani, Dan!

Toate personajele sunt fictive si nici un orgoliu nu a fost ranit in timpul peripetiilor.

Urmatoarea aventura: Bolivia: ‘Relaxare’ in Copacabana

One Response to Pe calea ferata spre Machu Picchu si lighioanele din jungla amazoniana

  1. Dan B says:

    Merci fain de urari! Imi pare rau ca nu suntem acolo sa mai prindem un apus de ala superb la un Jager

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.