Longji si Fenghuang

Ne-am despartit cu greu de zona Guilin-ului (ah, ce as mai fi pedalat cateva zile printre moatele de karst) si ne-am indreptat spre vestitele terase de orez de la Longji (patrimoniu UNESCO). Am stat doua zile intr-unul din satele de la baza dealurilor, intr-o cabana/capcana de lemn (toate casele erau la fel: sala de mese jos si camere de inchiriat la etaj). Faina zona! Terase de orez cat vezi cu ochii, pe toate dealurile. Ne-am plimbat doua zile printre ele, pe vreme buna si mai putin buna, dar nu ne-am plictisit.
Serile ni le-am petrecut in cel mai romantic mod cu putinta…vanand gandaci si p─âianjeni cat pumnul. Spray-ul mi-a fost confiscat la gara (apropo, in gari trebuie sa treci prin puncte de control ca la aeroport…enervant proces). Saracul R, a trebuit sa alerge dupa toate taratoarele si sa-mi faca masaj ca sa se poata uita ‘linistit’ la meci.

Dupa atata marsaluit mi s-au rupt si sandalele.

In oraselul Fenghuang (numele chinezesc al pasarii phoenix; patrimoniu UNESCO) am ajuns dupa o noapte petrecuta in tren cu sute de alti pasageri galagiosi. Am renuntat la ideea de a mai calatorii la vagonul de dormit, deoarece e dublu ca pret si mai putin interesant. In China calatoriile cu trenul la ‘hard seat’, si nu numai, sunt o adevarata aventura. In primul rand, nu ai voie pe peron inainte de sosirea trenului. Pasagerii se aliniaz─â intr-un mod ‘ordonat’ in fata unui grilaj. Cand li se da drumul, tajnesc ca din cusca si incepe goana pe scari, pe peron… lumea se imbulzeste cu ‘catel si purcel’ sa prinda loc pentru bagaje. In plus, pentru fiecare vagon sunt scoase spre vanzare un numar limitat de locuri in picioare, dar suficiente cat sa aglomereze bine de tot vagonul. Respectivii stau intre vagoane si fumeaza, vin langa tine si te studiaza etc. Fara gluma, vin si se holbeaza la tine, iar daca incepi sa vorbesti cu ei te trezesti cu inca 10-15 curiosi in jurul tau dornici sa te cunoasca. R s-a trezit de cateva ori si cu cativa plozi simpatici foc in brate. Unii s-au speriat de mutra lui, altii l-au tras bine de tot de barba si de parul de pe picioare. Apropo, bebelusii nu prea poarta scutece, ci niste pantalonasi taiati in dreptul funduletului. Uite asa pot face pisu pe unde ii apuca nestingheriti. Daca nu esti pe faza si te iau in vizor…o patesti :)))
Nu exista pic de intimitate…mediu propice sa cunosti oameni.
Goana de pe peron a continuat si prin orasel, deoarece am estimat ca 3 ore sunt arhi-suficiente pentru a vizita tot ce era de vizitat. Gresit! Merita sa dormim o noapte acolo, dar aveam biletele luate pentru urmatoarea destinatie. Ne-am plimbat si cu barcuta pe rau, in speranta ca o sa apucam sa vedem tot, dar din pacate am ales sectiunea cea mai neinteresanta a raului…am ajuns sa vedem si ceva fabrici …romantic…ce sa zic.
Faptul ca-si spala rufele in rau m-a frapat cel mai tare. Au telefoane si masini de ultima generatie, dar anumite obiceiuri nu s-au schimbat. Pana si la hoteluri se practica. Hmmm

Urmatoarea aventura: parcul national Wulingyuan (patrimoniu UNESCO; inspiratia pentru filmul Avatar).

Comments are closed.