Parcul Wulingyuan (inspiratia pentru Avatar)

R a fost talharit, dar nu de chinezi, ci de o gasca de maimute mai afurisite decat mine :)))) Si cand te gandesti ca negociase la sange cele 3kg de fructe, dar noah, nu a putut face fata celor 15-20 de maimute pofticioase :)))) Ah si n-am fost pe faza sa imortalizez momentul, doar finalul.

Asa am fost intampinati in parcul Wulingyuan (patrimoniu UNESCO, cu peste 3000 de stanci verticale), parc ce i-a inspirat pe scenaristii/regizorii filmului Avatar.
Luasem cu noi provizii pentru 3 zile pentru a evita un eventual faliment (pe munte preturile fiind super piperate).
Ziua 1: Am ales sa facem un traseu ocolitor pana la hostel. Aveam o harta, chef de urcat, buna dispozitie…toate ingredientele necesare. Dupa ce am urcat cateva mii de trepte am ajuns in primul varf. Un fel de platou pe care era trasat un circuit de vreo 3-4km cu zeci de belvederi, ce ofereau privelisti care mai de care mai spectaculoase. Era plin de lume. Grupuri, grupulete in fruntea carora se afla cate un ghid ragusit de atata tipat in microfon.
In tara asta oriunde se poate urca cu telecabina e nebunie.
Am intrat pe traseu si usor, usor am scapat de ei. Pe la ora 4 a inceput o ploaie infernala. Ne-am adapostit vreo ora in speranta ca o sa se opreasca. Nici pomeneala. A trebuit sa o luam la picior prin ploaie ca era deja tarziu. Ramasesem singuri pe platou, dar asta nu a fost un motiv de panica. Trebuia doar sa coboram pana la intrarea in parc si sa luam un autobuz pana la hostel.
Ghici ce?! Ajunsi la poarta aflam ca hostelul este situat pe un alt platou, pe care se poate ajunge doar pe jos, pe o poteca, sau cu alta telecabina, dar care nu mai functiona la ora aia.
Mi-e imposibil sa inteleg hartile chinezesti: nu precizeaza altitudinile si nu sunt facute la scala. Un drum de un centimetru poate fi de 20km, dar si de 1km.
Ne-am uitat in jur si totul era sub lacat, in rest pustietate. Am realizat ca acolo ne raman oasele daca plecam pe jos, prin bezna, pe ceva traseu necunoscut.
Uite asa am luat decizia inteleapta sa ne petrecem noaptea sub cerul liber. :)))
Intr-un final am gasit ceva banci din care ne-am facut un pat. Gasisem si niste cartoane, dar am zis ca suntem INCA┬ániste domni si nu ne coboram chiar la nivelul ala. Pe la 2 noaptea m-am trezit zgribulita. Afara continua sa ploua si incepuse si un vanticel afurisit. Am zgaltait in zadar usile…totul era inchis…camere video la tot pasul… Bun asa. Ce mai puteam face decat sa radem si sa fredonam: ploua infernal si noi de iubeam/tremuram pe o banca :)))
Spre dimineata ne-am strans cuibusorul, ca sa evitam matura femeii de servici si cat ne-am intins oasele, pret de doar cateva minute, ne-am si trezit inconjurati de primele grupuri de turisti chinezi. Dupa ce am servit micul dejun la/pe banca, adus de o functionara inimoasa de la administratia parcului, am luat-o la picior spre hostel printr-o ploaie fina, in sandalele lui R marimea 44, ca sa nu-mi ud singurele incaltari cu care am ramas, bocancii. La hostel am aflat ca poti sta cat vrei in parc, nu doar 3 zile cat e specificat pe bilet, si astfel orice urma de suparare a trecut ne mai fiind constransi de timp.
Au urmat doua zile insorite, cu privelisti de vis, pe care le-am savurat doar noi doi si cateve mii de chinezi galagiosi si agitati.

Tanjim dupa serenitatea din Indonezia.

P.S. Parcul are vreo 2-3 telecabine, un trenulet si un lift de sticla care urca 330m pe langa o stanca verticala in cateva secunde (3m/sec).

Urmatoarea aventura: croaziera pe Yangtze

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.