Cel mai puternic soc cultural (Varanasi, India)

Povestea incepe intr-o dimineata frumoasa de toamna, pe la ora 4AM, cand insotita de doi baieti veseli (R si un neamt), m-am incumetat sa trec granita Nepal-India.

Din povestile auzite stiam ca zona este destul de periculoasa, de aceea e recomandat sa treci ziua (probabil ca ‘raufacatorii’ par mai cinstiti la lumina zilei).

Ne uitam in stanga, ne uitam in dreapta…nici tipenie de om. Granita parea parasita. Trecem de prima bariera si nimic. India era la cativa metri distanta, dar parea la fel de pustie. Hmmm, ce sa facem? Vroiam sa prindem autobuzul public de la ora 5AM spre Varanasi, dar ne trebuiau stampilele de iesire-intrare. Povestile cu turisti care au fost taxati peste 100 de dolari pe biletul de autobuz (privat), ajunsesera si la urechile noastre. Indienii sunt smecheri. Abia dupa ce autobuzul se departeaza de oras scot ‘lista de preturi’ si incep sa insire: taxa pe bagaj, taxa de turist…Iar daca nu vrei sa platesti te ameninta ca te lasa in camp. Solutia e simpla. Trebuie sa fii bine informat, sa ai o gura la fel de mare si sa ramai pe pozitii.

Cum nu aveam chef de tiganeala eram hotarati sa prindem autobuzul public (5 dolari biletul pentru 332km).

Intr-un final, un individ somnoros ne face semn spre o cladire, care parea a fi mai degraba o gospodarie, nu vama.

Batem grabiti in geam. Dupa cateva minute se aud niste mormaieli, se apinde lumina si dupa gratii apare o mana. Ii dam binete, iar el ne-o reteaza scurt: pasapoartele. ‘Bun asa, o sa mearga rapid treaba’… gandesc eu. Ti-ai gasit! Tipul ne ia pasapoartele, le studiaza, porneste un harb de calculator, ne da formulare de completat, introduce datele si apoi isi vede de treaba lui. Si stam si stam. Ne ciuliseram urechile de dupa gratii in asteptarea zgomotului de stampila proaspata pe pasaport. Nimic. Intrebam daca e vreo problema. Nu era nici o problema. Altcineva avea puterea stampilei, iar respectivul era ocupat cu toaleta de dimineata.

La indieni procesul a fost la fel de rapid :)

Bun, aveam stampilele si eram inca in grafic. Trebuia doar sa gasim autobuzul si treaba era rezolvata.

Un mosulet apare din intuneric si ne zice ca autobuzul e pe o straduta dupa colt.

Straduta ducea in camp. Era bezna de nu vedeai pe unde calci. ‘Hmmm. Ceva e putred la mijloc. Poate e o capcana. Daca ne da cineva in cap si ne fura avutia :)’ gandim noi. Bajbaiam prin intuneric cu lanternele in mana facand haz de necaz.

La un moment dat, neamtul vede pe camp silueta unei femei si se indreapta rapid spre ea. Luminandu-i fata o intreaba de autobuz. Tipa ramane muta, iar pe noi ne bufneste rasul. Langa ea statea ciuciuca o alta femeie. Nu se odihnea, ci isi facea linistita nevoile, iar neamtul ii baga lanterna in ochi sa vada oare ce face. :)))

Probabil ca de aceea orasul parea pustiu. Toti locuitorii era pe camp, dar nu la munca, ci la toaleta.

Asa ne-am inceput aventura in incredibila Indie.

A urmat o calatorie ‘scurta’ de doar 13ore (332km) pe un drum prafuit, aglomerat si plin de gauri in asfalt. Tot drumul am admirat casele marunte si zecile de oameni care stateau ciuciuca in fata lor, dar din pacate nu la taclale :))

Dupa cateva ore oprim intr-o autogara aglomerata. No dracie, incep sa simt si eu nevoia sa stau ciuciuca. Dar unde? R observa niste ‘toalete’ fara usi, doar 3 pereti si un sant. Noah, ce d… sa fac? Stiam ca sunt foarte rare, deci trebuia sa las rusinea la o parte. Ma apropii tiptil de zona, o studiez, imi pun esarfa pe nas …intelegeti voi. Dupa ce il pun pe R drept paravan si marai la el sa se faca mai mare, imi fac curaj si….aud un strigat, moment in care toate privirile s-au intors brusc spre noi. Un individ striga ‘toilet, toilet’ si ne facea semne disperate aratandu-ne directia. ‘Doamne cat de necivilizata sunt! Era cat pe ce sa folosesc toaleta barbatilor.’ :)))

Bun, alta treaba rezolvata cu succes si cu onoarea nepatata.

Ajungem in Varanasi. ‘Sacalii’ sar pe noi oferindu-ne cazari, tuk-tuk-uri si altele. Refuzandu-i cu zambetul pe buze, decidem sa ne croim drum prin multime, pe jos pana la Gange. Parea usor pe harta, dar realitatea e imposibil de surpins in cuvinte sau imagini.

Imaginati-va Bulevardul 15 Noiembrie (Bv)/21 Decembrie (Cj) marginit de cladiri impunatoare, temple, magazine, banci, mall-uri, dar plin ochi de tot felul: masini, tuk-tuk-uri, ricse, orice pe doua, trei sau patru roti, vaci, capre, maimute, oameni (parca veneau de la meci), elefanti, tarabe mobile pline cu fructe, mancare, flori…incredibil. Nu aveai unde sa arunci un ac.

Iar mirosul…n-am cuvinte sa-l descriu: de la arome de mirodenii si betisoare parfumate, pana la miros puternic de toaleta infecta si gaze de esapament.

In rest, multa mizerie si oameni colorati.

In timp ce ne apropiam de Gange, starzile deveneau din ce in ce mai inguste si neincapatoare. Fascinati, dar in acelasi timp stupefiati de musuroiul din jurul nostru, ne-am pierdut intr-un labirint de stradute atat de inguste de cu greu reuseau soferii de scootere sa depaseasca vacile. :)

Se mergea in sir indian…parca eram la inmormantare, iar pe margine tarabe cu tot felul: margele, bijuterii, parfumuri etc. N-am reusit sa studiez prea bine marfa ca eram concentrata sa ocolesc excrementele si mizeria de pe jos.

In final, am gasit un hotel spatios, cu vreo 5 etaje si o terasa faina pe acoperis, de unde puteai admira Gangele. Din pacate, cat am stat la receptie mi-a trecut un ‘soricel’ pe la picioare asa ca am zbughit-o rapid de acolo.

Ne-am cazat in alt hotel, la fel de ok, dar fara soricei (am negociat camera dubla la 7 dolari de la 10).

In urmatoarele zile am stat inchisi in camera cautand raspuns la intrebarile: Ce d… cautam noi aici? Daca Varanasi este unul dintre cele mai frumoase orase din India, oare cum arata restul? Ce alta tara putem vizita in timpul alocat Indiei?

Nu mai contau banii, vroiam doar sa plecam cat mai repede din zona. Dar unde?

Filipine si Myanmar ne ofereau peisaje simare cu ce vazusem deja.

In Iran si Coreea era prea frig.

In Japonia, Vietnam, Singapore, Malaezia si Cambodgia fusesem cu alta ocazie.

Dupa zile intregi de stat pe net si cautat solutii, ne-am vazut nevoiti sa ne urmam planul, dar cu o schimbare majora de traseu. Am ales sa nu mai mergem pe coasta de est, pentru ca nu ofera nimic spectaculos d.p.d.v. al peisajului (in opinia noastra) si sa ocolim pe cat posibil metropolele.

Daca nu gaseam nimic interesant de vazut in India aveam planuri de rezerva:

  • sa stam vreo 3 saptamani intr-un ashram, dar nu ne incanta 100% ideea sa facem yoga, sa ne rugam, sa frecam podele si sa stam in cap toata ziua :) Si totul contra cost…majoritatea ashram-urilor din India fiind fabrici de bani.

  • sa tin ceva workshop-uri/training-uri de PMP, sa-mi mai pun rotitele in miscare. Am trimis si ceva email-uri pentru orice eventualitate.

  • sa ne luam zborul spre o alta tara etc.

Bun, deci aveam optiuni. Era timpul sa exploram orasul.

Dupa 6 cladiri, printre care doua temple, 3 tarabe, cateva capre si un taur imens, am ajuns pe malul Gangelui, exact la templul unde isi ard mortii in vazul tuturor.

Chiar daca mirosea infernal a fum, gunoaie si urina trebuia sa studiem procesul.

Trupurile neinsufletite erau aduse pe cate o targa acoperita cu flori, carata pe umeri de 6 barbati. Unul striga ceva de genul ‘nam-nam’ (n-am reusit sa deslusesc exact ce striga), iar restul ii raspundeau cu ceva incantatii greu de reprodus. Abia atunci mi-a picat fisa. Deoarece masinile nu aveau acces pana la templu, trupurile erau carate pe umeri prin labirintul de stradute, convoaiele trecand in final exact prin fata hotelului nostru. Pana atunci crezusem ca duceau ceva ofrande la templu. Abia atunci am inteles ca stateam pe strada ‘mortii’. Singura care ducea direct la templu. Zi de zi si noapte de noapte, auzisem la fiecare 5-10 minute strigatele de ‘nam-nam’, dar nu realizasem ca trec cu mortii pe strada.

Va intrebati probabil de unde atatia morti. Este orasul mare si aglomerat, dar totusi, rata mortalitatii parea mult prea ridicata.

Explicatia este alta. Pentru indienii de religie hindu este o onoare sa moara intr-unul dintre cele 7 orase sfinte, iar ramasitele sa-le fie aruncate intr-unul din cele 7 rauri sfinte. In credinta lor, doar asa pot opri samsara: reincarnarea.

Templul e înconjurat de mormane de lemne folosite la incinerarea pacatosilor. Acestea se cantaresc intr-un taler imens. N-am apucat sa intreb cat e kilogramul.

Am aflat, prea tarziu, ca n-ai voie sa fotografiezi procesul (spre deosebire de Nepal unde totul e permis).

In stanga si in dreapta templului, si nu numai, sute de credinciosi, veniti din cele mai indepartate regiuni ale Indiei, primeau binecuvantarea lui Shiva in apele Gangelui, sub indrumarea cate unui ‘specialist’.

Tot in Gange isi spala rufele (si cearceafurile hotelurilor), fac dus etc.

Dar activitatile performate pe malurile raului nu se limiteaza la cele deja enumerate. Se roaga, mediteaza, isi fac igiena orala, ‘specialistii’ ii curata in urechi, isi fac masaj, se tund, mananca, beau ceai, vorbesc cu cate un guru, isi fac manichiura si pedichiura, pescuiesc, joaca cricket, inalta zmeie, isi fac nevoile etc.

In seara respectiva, malul Gangelui era plin de oameni in haine viu colorate. Oare care era ocazia?

Hopa, nimerisem in Varanasi exact de Festivalul luminilor, festival ce atrage mii de turisti anual.

Pe scurt: sute de barci pline cu oameni, mii de lumanari, artificii, lasere, spectacole etc.

Ne gandim ca ar fi fain sa privim totul de pe apa. Vedem o barca plina cu turisti straini si intrebam cat costa. Ni se raspunde ca e gratis doar pentru oaspetii hotelului luxos din spatele nostru. Gratis? In India?

Dupa ce urmatorul barcagiu ne-a cerut o suma imensa, am facut stanga imprejur, iar in secunda urmatoare eram deja pe barca hotelului X. Uite asa ne-am plimbat timp de o ora, moca, pe Gange, intr-una din cele mai aglomerate nopti ale anului. :)

Pentru a nu va plictisi si mai mult, ma opresc aici cu povestea.

Am stat doar 5 zile in Varanasi, dar as putea sa scriu un roman.

Exceptand mizeria de la tot pasul, orasul este plin de culoare, cu o arhitectura bogata si multi ciudati…nu regretam ca l-am vizitat.

Urmatoarea aventura: Taj Mahal si templele kamasutra

One Response to Cel mai puternic soc cultural (Varanasi, India)

  1. Pingback: ray ban clubmaster sunglasses

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.