Incredibila Indie: frumusete, mizerie si opulenta

(Nota: Galeria de mai jos merita vizualizata pana la capat.)

Noah, gata cu soarele si plaja. Era timpul sa ne continuam drumul spre nord asa ca ne-am urcat intr-un tren galagios, iar timp de 2 zile ne-am ‘relaxat’ oasele printre indieni. Cu cat inaintam spre nord, cu atat peisajul devenea din ce in ce mai arid, iar noaptea temperatura se apropia de 0 grade. Brrr, am fost nevoiti sa ne imbracam cu tot ce aveam la noi ca sa nu ne inghete funduletul.

Prima oprire: la terapie in templul cu sobolani (Bikaner).

Auzisem eu ca sunt mai multi sobolani in templu decat in gari, dar nu mi-am imaginat ca sunt chiar atat de multi.
Fiind un templu respectabil a trebuit sa ne descaltam la intrare…infecta regula.
Dupa ce mi-am facut curaj pret de cateva secunde am dat sa intru si surpriza…afurisitele dihanii se perindau prin fata intrarii parca ma asteptau.
A urmat schimbul de priviri.

Eu: ‘Scarboseniile astea sunt cata frunza, cata iarba. Eu credeam ca sunt dupa gratii, ca la zoo. De ce naiba am batut atata drum ca sa mi se plimbe bestiile astea pe picioare?’

Dihaniile: ‘Uite inca o fraiera care incearca sa ne ocoleasca mergand pe varfuri. Hai sa o facem sa topaie’.

R: ‘Parca vad ca o sa vrea sa-i fac iar zeci de poze si in final o sa maraie ca nu-i place nici una. Femeile astea! …Parca as manca ceva.’

Noah, am intrat in templu topaind, dar nu de fericire.
L-am rugat pe R sa-mi faca RAPID o poza cu bestiile ce-si luau pranzul. M-am apropiat tiptil de unul dintre ligheanele cu lapte si am zis: ‘Acum’. Dar cum R e tare molcom din fire ‘Acum’ pentru el a insemnat ‘Acum scoate aparatul din rucsac…’ Totul a durat cateva minute, timp in care eu stateam intr-un picior, cu ranjetul pe buze, transpirata toata si cu zeci de bestii in jurul meu. Ori se gandea inca la mancare, ori se distra pe seama mea…tare caraghioasa eram stand ca un popandau intre sobolani. Normal ca l-am bodoganit cateva minute, dar am realizat cu stupoare ca incepusem sa ma obisnuiesc cu rozatoarele. Unele pareau chiar simpatice…atata timp cat pastrau distanta.
Am dat o tura prin templu sa vedem despre ce e vorba. Enoriasii se rugau stand pe jos, iar jivinele printre ei. O zi normala din viata localnicilor, dar nu si din a mea.
Se spune ca daca ranesti sau omori un sobolan trebuie sa donezi templului unul din argint sau aur, ca si compensatie pentru faptele tale. Asa ca mi-am luat talpasita de acolo inainte sa fac vreo criza si sa sleiesc vreo biata jivina de pamant. Inainte de plecare am apucat sa vedem vestitul sobolan alb, care fiind o raritate ne va aduce noroc…blabla…probabil ca mai vopsesc cate unul din cand in cand ca sa prosteasca lumea.
In drum spre hostel ne-am pierdut pe strazile haotice din Bikaner.
Ne-am oprit intr-o intersectie sa filmam haosul: vaci, camile, caini, mizerie, opulenta etc. Din neatentie n-am inchis rucsacul bine si fara sa bagam de seama ne-a cazut tableta. Noroc ca ne-au atentionat rapid doua indience de treaba ca ramaneam fara miile de poze facute pana atunci…averea mea, blestemul lui R.
Offf, ce pacat ca am fost mai preocupata de ocolirea excrementelor de pe jos, a cainilor si a miilor de chestii miscatoare din jurul meu, decat sa admir superba arhitectura a orasului.

A doua oprire: templul de aur din Amritsar.

Doar cupola templului are pe ea peste 700kg de aur. Mda, de la sobolani la opulenta.
Locuitorii din regiune sunt de religie ‘sick’, iar prin traditie poarta turbane colorate: albastre, roz, verzi etc.

A treia oprire: parada de la granita dintre India si Pakistan.

‘Parada’ consta intr-o maimutareala de ambele parti. Fiecare tabara defileaza in mod ciudat in spatele granitei, isi arata pumnii, scandeaza lozinci etc. Totul se desfasoara intr-un cadru organizat, fiind distractia din zona a miilor de turisti ce participa zilnic (dintre care doar 1% pakistanezi).

A patra oprire: Delhi

Dupa ce am bantuit doua luni si ceva pe meleagurile Indiei am considerat ca suntem pregatiti pentru Delhi. Total gresit!
Nu ai cum sa te pregatesti pentru asemenea haos, mizerie, saracie, bogatie etc. Delhi (mai bine zis Old Delhi) te va surprinde la fiecare colt de strada.
Nici nu apucasem sa punem piciorul in Delhi si ne simteam deja rau. De pe tren ne-a apucat o durere groaznica de cap, stomac, oase etc. Aveam frisoane, iar toaleta devenise cel mai bun prieten. Ne-am revenit abia dupa doua zile cand am parasit orasul. :) (Ultimele poze surprind haosul de pe langa palatul din Old Delhi. N-am mai vazut asa ceva!!!)

India este o tara a contrastelor. Este cu adevarat captivanta. Merita vizitata macar o data in viata. A trecut o luna de cand am plecat de pe acele meleaguri si trebuie sa recunoastem ca, exceptand mizeria, India are foarte multe de oferit…Te atrage si te tulbura in aceeasi masura.

Ca sa inchei cu o gluma voi cita un prieten: ‘In India simti cum e cand 1miliard de oameni iti vor banii sau/si vor sa faca sex cu tine’…

Realitatea este cutremuratoare si greu de descris in cuvinte.

Urmatoarea aventura: Cum au plecat Lolec si Bolec spre America de Sud (Columbia) si au ajuns in America Centrala (Mexic)

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.