Timorul de Vest

Hello mister. How are you? (Cuvintele pe care le-am auzit cel mai des in Indonezia.)

Am aterizat in Timorul de Vest, dupa 3 ore de zbor din Jakarta. Dupa cateva peripeții cu diverși localnici si o teapa de 2 dolari, am reusit sa ne urcam intr-un mini bus public, asa-zisul ‘bemo’, cu directia Kupang. Bemo-urile sunt mini discoteci pe roti. Si cand spun mini nu glumesc…Răzvan săracul a incaput cu greu, spre amuzamentul celorlalti pasageri. Sunt niste mașinute mici, cu doua bancute, pe care, de regula, stau inghesuiti 8-10 localnici si in care urlă muzica mai tare decat in After Eight. Sunt echipate cu neoane, abțibilde cu diverse formatii etc. Unele au trasee fixe, altele isi adaptează traseul la cerere (asta ca sa te ameteasca si mai tare). Plata se face la destinatie si e ceva de genul: ‘cat te lasa sufletul’, atata timp cat este peste pretul oficial greu de aflat.
Am coborât in autogara pentru a lua autobuzul public spre Soe. In secunda urmatoare au sărit vreo 6 tipi tuciurii pe noi, ne-au inhatat bagajele, probabil cu intentia de a ne oferi o alternativa mult mai scumpă de transport. Deoarece pe atunci nu stiam care este mersul lucrurilor, trebuie sa recunosc ca in prima faza m-am speriat si am tipat la ei din toti rărunchii: no, no, no. Apoi i-am aruncat lui R o privire fulgerătoare care spunea: hai sa plecăm d… de aici, moment in care indivizii ne-au lasat bagajele jos si ne-au zâmbit dezvelindu-si dantura rosie si plina de tutun (am aflat mai tarziu ca la ei e un obicei sa se mestece ‘betel nuts’, care iti colorează in rosu dantura, iar in amestec cu tutunul devine drog…te ameteste de cap).
Asa a inceput aventura extraordinara din Timorul de Vest. Am vizitat si am innoptat in/la:
-Soe: unde ne-am distrat de minune cand am aflat ca dusul la ei consta intr-un rezervor de unde iti torni apa pe tine cu un fel de ibric…Hahaha la bunici macar aveam lighean.
-tribul None (trib de head hunters. Sa nu cumva sa ma intelegeti gresit, nu era ceva agentie de recrutare, respectivii acum 50 de ani inca mai tăiau capete),
-tribul Boti: ne-am simtit ca intr-un muzeu in care locuiesc oameni. Inca aplica regulile si obiceiurile transmise din moși strămoși.
-satul Fatumnasi: cel mai bestial loc. Ne-am distrat la maxim: am dansat, am cantat, am ras, ne-am maimutarit pentru a distra pustimea etc. A doua zi am urcat pe vârful Mutis (2427m), iar la întoarcere R a călcat strâmb. Din pacate nu pe/cu vreo localnica, ci pe o rădăcina de copac de s-a ales cu o mica entorsa (cred ca se gândea la vreun bug nerezolvat). Uite asa am ajuns si la doctorul satului sa-i pună ligamentele/mintea la loc (pozele care surprind suferinta teribilă prin care a trecut R sunt…priceless). PS. Calauzele au mers in slapi.
Intre sate ne-am putut deplasa doar cu motorbike + sofer deoarece drumurile erau groaznice, dar extraordinar de spectaculoase…in plina salbaticie (n-am avut parte de atata adrenalina de cand ma stiu).
Peripețiile din Timorul de Vest s-au incheiat cu un drum de 15 ore cu barca (bucuria lui R care are rau de mare) spre insula Flores.
PS. Trăim cu speranta ca puiul pe care l-am mancat nu obisnuia sa latre cat a fost in viata.

5 Responses to Timorul de Vest

  1. Attila says:

    pozele cu Razvan ‘la doctor’ chiar is priceless :)) Have fun in continuare

  2. Tibby says:

    macar acuma e bine? super faine pozele. mersi pentru ele 😉

  3. Dana Tanasi says:

    Foarte fain imortalizat! Imi place :)

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.