Annapurna Base Camp (4130m), Himalaya

Partea I: Circuitul Annapurna (5400m), Himalaya

Plan: tura pe munte de 10-12 zile in jurul lantului muntos Annapurna, Himalaya, cu traversarea pasului Torong La situat la 5400m altitudine.
Pfuai, nici nu stiti de cand visam sa facem asta. Pana acum doar ne antrenasem pentru aventura ce avea sa inceapa.

Dupa ce am zacut de lene cateva zile in Kathmandu am luat autobuzul spre Pokhara (orasul de unde ne-am inceput aventura in Himalaya).
Acesta a serpuit printre dealuri si tiruri impopotonate cu luminite, panglici colorate, pompoane, statuete… mai ceva ca templele hindu sau brazii de craciun.
In sfarsit, dupa cateva zile ploioase, soarele ne zambea de pe cer.

Ziua 1: Cu permisele in mana am trecut veseli pe la primul punct de control. Tipa de la ghiseu ne-a zambit si ne-a comunicat intr-o doara ca pasul e acoperit cu gheata, deci sa avem grija.
Eh, acesta nu era un motiv de panica, era normal dupa cat plouase.
Am urcat printre casute faine, orezarii si dealuri verzi…cu rucsacii in spate, plini cu conserve pentru R si haine groase pentru sufletelul meu vesnic inghetat. Uite asa, a reusit R sa ma transforme in d-na Carausu :)))
La un moment dat, un tip cu parul rasta ne trage de maneca sa facem un mic popas la birtul lui. Cum eram obositi, am cedat rapid. Printre altele, descoperim ca tipul vindea orice, pana si ‘iarba’ din cultura proprie aflata in spatele casei. 6 dolari pumnul (Cat o fi omul de mic, dupa ce urca, fumeaza un pic :)))
Spre seara ne-am cazat undeva pe traseu. Aflam cu stupoare ca murisera 3 persone in urma unei avalanse. Cum nenorocirea nu se intamplase pe traseul nostru decidem sa mergem mai departe.

Ziua a 2-a: Ne oprim sa ne tragem rasuflarea la o cola, ca prea multa sanatate strica :) Dupa cateva minute apare un grup galagios de excursionisti spanioli.
Vestile primite ne-au lasat cu gura cascata. Cu o zi inainte, ciclonul care devastase nordul Indiei ajunsese si in zona…in plin sezon turistic.
In momentul respectiv, pasul era acoperit cu zapada de peste 1m. Ciclonul făcuse 19 victime, iar sute de persoane erau date disparute. Zecile de elicoptere, care brazdau cerul necontenit, nu erau turistice, asa cum crezusem initial, ci apartineau armatei. Survolau zona in cautarea eventualilor supravietuitori.
Lumea devenise agitata. Nimeni nu stia nimic clar. Parerile erau amestecate. Turistii care coborau spuneau ca pasul s-a inchis si o sa ramana asa pana vor gasi toti supravietuitorii si vor recupera trupurile neinsufletite. Localnicii erau de parere ca-l vor redeschide in cateva zile, deoarece zapada se va topi rapid.
Am continuat sa urcam, dar entuziasmul ne pierise. Ramasesem doar cu speranta ca zapada se va topi, iar lucrurile vor reintra in normal.
Cu cat urcam, vestile deveneau din ce in ce mai cutremuratoare: numarul victimelor crestea, sute de persoane erau inca blocate in satele dinaintea pasului datorita avalanselor si alunecarilor de teren, iar numarul disparutilor era inca ridicat. Se parea ca zona afectata nu se limita doar la pasul Torong La, ci era mult mai intinsa…din nefericire eram la un pas de ea.
Ne-am oprit peste noapte inainte de prima alunecare de teren. Toata seara, chiar si in timpul noptii, zeci de jeep-uri pline cu turisti au coborat spre vale.
Fetele lor exprimau tristete, groaza, oboseala crancena. Aveau lacrimi in ochi si privirea goala. Unii erau groaznic de tare arsi pe fata, altii orbisera sau aveau degeraturi.

Ziua a 3-a: Fara sa mai stam pe ganduri, am decis sa coboram. Ascensiunea in astfel de conditii era o adevarata prostie si totusi multe grupuri de turisti si-au continuat nestingherite traseul (planificat si platit cu multe luni inainte). Cei mai ‘aventurosi’ s-au incumetat sa treaca pasul imediat ce a trecut ciclonul…probabil printre nameti de zapada si cadavre. Prezenta lor a complicat si mai mult misiunea echipelor de salvare, acestea fiind nevoite sa-i evacueze din zona cu elicopterele.

A fost cea mai mare tragedie inregistrata vreodata in Himalaya, Nepal, numarul total al victimelor fiind mai mare de 40.
Oficialii nepalezi au avut tupeul sa dea vina pe: ‘cheap tourists’, adica cei care au ales sa parcurga traseul fara caraus si ghid (ca sa fac un pic haz de necaz, noi nu ne incadram in aceasta categorie, R fiind Carausul, iar eu ghidul).
Realitatea a fost alta. S-au inregistrat victime atat din grupurile organizate, cat si din randul turistilor independenti. Multi neavand echipament adecvat au fost nevoiti sa se protejeze de vant cu pungi pe post de caciuli, la o temperatura de -20 de grade. Ajunsi in varf, au ramas blocati intr-o cabana neincalzita si neincapatoare, situata la altitudinea de 5400m. Dupa zeci de ore de asteptare, durerile de cap si lipsa de oxigen si-au spus cuvantul, impingand zeci de excursionisti sa paraseasca cabana, pierzandu-li-se urma in furtuna de zapada.
Din marturiile supravietuitorilor, se pare ca administratorul cabanei le-a promis nefericitilor ca-i va ghida spre o cabana aflata la o altitudine mai joasa, contra unei sume considerabile de bani. Din nefericire multi au murit pe drum fiind inghititi de furtuna si avalanse.

Din pacate, in Nepal (tara dependenta de turism) nu exista nici un fel de sistem de avertizare a turistilor si localnicilor, necesar pentru evitarea unor astfel de situatii. Se tine doar evidenta turistilor in niste registre imense, datele centralizandu-se telefonic. Ca urmare, la nici unul din punctele de control nu am fost informati de cele intamplate. Am intrat pe traseu cand furtuna era in toi, dar nimeni nu stia nimic.

Partea II: Annapurna Base Camp (4130m), Himalaya

Dorinta de a lupta cu muntele ramasese, asa ca ne-am reorientat spre alt traseu: Annapurna Base Camp (4130m)…daca tot eram in zona :)
Dupa o zi de odihna am luat-o din nou la picior. Nu mai mergeam in jurul lantului Annapurna, ci in inima lui. Prognoza meteo era favorabila, iar traseul era accesibil.
Tura a fost de 6 zile/5 nopti. Ne-am cazat in sate de munte cocotate pe cate un versant. La un moment dat, toate pensiunile fiind ocupate, a trebuit sa dormim intr-o sala de mese, pe ceva saltele, in sforaitul a peste 10 carausi. Ne-a prins si o ploicica, cat sa ne revigoreze. Am descoperit ca pachetele de supa cu taietei (noodles) se pot manca si nepreparate si sunt mai bune la gust decat Chio Chips (fiind gustarea dintre mese a localnicilor).
In prima zi am reusit cu greu sa depasim grupurile de excursionisti de 50-60 de ani. In urmatoatele doua zile am fost mult mai in forma, depasindu-i pe cei de peste 30 de ani. In a patra zi am fost nevoiti sa ne depasim limitele; am urcat in pas alert pentru a prinde un loc decent de cazare in tabara situata la peste 4000m. Peste 95% dintre turisti aveau cazarea asigurata de catre ghizi/agentii, noi fiind printre putinii care s-au aventurat pe cont propriu, fara un plan batut in cuie.
In final, privelistea de la Annapurna Base Camp (4130m) a meritat tot efortul. Am savurat sticluta de Jager (40ml), din trusa de supravietuire primita de la clujeni, inconjurati de varfuri de peste 7000-8000m: Machhapuchhre, numit si ‘Fish Tail’ (6993m), Annapurna south (7219m), Annapurna I (8091m) etc.
Mi-a dezghetat sufletelul!
In a 5-a zi, pensiunile fiind ocupate, am fost nevoiti sa coboram intr-un ritm foarte alert. M-am ‘inecat ca tiganul la mal’…am cedat fizic cu vreo 100m inainte de patul mult visat. Eram groaznic de obosita si ametita de foame. Tremuram din toate madularele. M-am mai tarat cativa pasi, dar din cauza ametelilor am fost nevoita sa ma asez iar. ‘Saracul’ R…chiar daca avea deja 20kg in spate, s-a vazut nevoit sa care si rucsacul meu. Ei dracie! Sa fiu eu mai prejos…si asta in vazul tuturor. :)))
Cu un ultim strop de energie mi-am tarat rucsacul pana la pensiune. Chiar daca eram sleita de puteri aveam un ranjet de satisfactie maxima pe fata (Si eu pot! Si eu pot!…Off, mandria asta!).
In ultima zi, gandul ca o sa mancam ceva bun ne-a dat energie pentru a ne reintoarce in civilizatie.

Cei mai uimitori oameni intalniti pe traseu au fost un tip complet orb si o doamna la vreo 70-80 de ani. Tot respectul!

P.S. Noroc cu lenea ‘sora cu moartea’, care ne-a tinut patru zile in plus in Kathmandu. Daca nu era ea am fi innotat un pic prin zapada. :)

Urmatoarea aventura: Cel mai puternic soc cultural (Varanasi, India)

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.